Fane Vancică, după ce a fost reținut la Otopeni: Nu există faptă să mă bage la pușcărie, pentru că este iubita mea, e însărcinată! / M-am lăudat ca și o glumă

Publicat: 04/09/2022, 12:42

Interlopul Fane Vancică, reținut Otopeni, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care acesta bate o femeie, neagă că ar fi făcut ceva reprobabil, cu atât mai puțin penal. Un video clip postat pe TikTok cu declarațiile lui are aproape 53.000 de aprecieri, sute de comentarii și peste 2.000 de redistribuiri.

Interlopul, în vârstă de 37 de ani, a fost prins joi seara pe Aeroportul „Henri Coandă” de către polițiști din cadrul Poliției de Frontieră, apoi a fost predat polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16. Aceștia, în baza unui mandat de aducere, l-au condus la sediul Secției, unde a fost audiat în cadrul dosarului penal, în care se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, conform Poliției Capitalei.

„N-am cum să mor niciodată pentru că nu am făcut nimic: am dat o palmă și un picior iubitei mele, care i-a plăcut să facă asta!, a declarat el în fața camerelor de luat vederi.

„Oamenii spun și mă percep că se laudă că a dat în femei. Nu, m-am lăudat ca și o glumă”, a spus interlopul, explicând pentru urmăritori: „Fane Vancică face parte din lumea online-ului, sunt un om care a bătut oameni, care am făcut nenorociri, am plătit pentru ce am făcut. Nu cred că există vreodată în viața mea ca Fane Vancică să fi fugit din țară. Unul la mână, nu am fugit din țară, doi la mână, m-am întors în țară, a trebuit să mă întorc pentru că aveam niște probleme de sănătate”.

El a precizat că, în momentul în care s-a întors în țară, a avut un mandat de aducere la circa 16 de poliție.

„Dacă vreodată vă plac jocurile sexuale…”

„Nu există faptă să mă bage la pușcărie, pentru că este iubita mea, e însărcinată”, a spus Fane Vancică, care spune că își câștigă existența din online, fiind un „showman”.

„Lăsați-mă în pace să îmi trăiesc viața, vă rog eu frumos! N-am deranjat pe nimenea! Am dat un picior și-un pumn, ce-am făcut?!”, a spus el despre videoclipul despre care spune că a avut 600 de milioane de vizualizări în două zile.

El le-a recomandat însă fanilor să nu facă – online – ce a făcut el.

„Ideea constă în felul următor: Oameni frumoși, copii, eu știu că voi mă iubiți pe mine și am zeci de mii, sute de mii de urmăritori, mi-au ochit și contul de TikTok, nu faceți niciodată ce a făcut Fane Vancică! Dacă vreodată vă plac jocurile sexuale, mergeți, frate, în altă parte, băgați-vă într-o casă, nu mai lăsați pe nimeni să filmeze și atâta tot”, a spus el.

Cercetările polițiștilor vin după ce Fane Vancică a fost filmat în timp ce îi dă unei femei picioare în cap, în stomac și în spate și aruncă apă și gheață din frapieră pe ea, în timp ce o înjură și o pune să stea în patru labe.

În timpul agresiunilor, „spectacolul” este urmărit de mai multe persoane prezente în cameră, care nu iau nicio măsură și participă pasiv la evenimentele șocante. Imaginile cu acte de violență domestică de o cruzime uluitoare au fost publicate pe rețelele de socializare.

Interdicție să se apropie de femeia pe care a bătut-o

Femeia bătută cu bestialitate de Fane Vancică a fost audiată de polițiști, iar interlopul este căutat pentru a i se aduce la cunoștință că a fost emis un ordin de protecție provizoriu și are mai multe interdicții, printre care și să se apropie sau să comunice cu victima sa.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că femeia ar fi refuzat însă să depună plângere și le-ar fi spus polițiștilor că, de fapt, nu ar fi bătut-o nimeni și că scenele violente ar fi fost simulate, în condițiile în care Fane Vancică era beat și ar fi vrut să facă o filmare din care să reiasă că „el este șeful”.

În urma activităților de investigare desfășurate de polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, femeia care apare în imagini a fost audiată și s-a stabilit faptul că evenimentul a avut loc în luna mai a acestui an. De asemenea, a fost completat chestionarul de risc, fiind emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

PE ACELAȘI SUBIECT:

EXCLUSIV | Cine le apără pe femeile bătute în familie. ”Când apare violența domestică, femeia este anulată ca om, este umilită și călcată în picioare. Cercetarea penală ar trebui să continue chiar dacă se împacă”

Imagini șocante cu interlopul Fane Vancică în timp ce bate și umilește o femeie ca în Evul Mediu. Scene de o cruzime uluitoare au apărut pe rețelele de socializare (VIDEO)

EXCLUSIV | Psihoterapeut, despre violența domestică, după cazul Fane Vancică: „Este greu să scoți o femeie izolată social, care consideră că nu este valoroasă, dintr-o relație abuzivă. Ajunge să plece abia după mai multe incidente”

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună